Acest colier face parte din cea mai recentă colecție destinata sezonului estival din acest an.
Este creat din opt piese ceramice cu un design aparent modernist, modelate manual (cu ceramica colorata in masa), glazurate și prelucrate in 2 etape la 1040 de grade. Acestea sunt prinse pe un șnur din piele naturala cu accesorii de prindere din aliaj metalic cuprat, cu aspect antichizat.
Dimensiuni: o piesa are aproximativ 3,2/2cm, iar șiragul măsoară 20cm lungime.
Despre colecție
Imaginandu-mi lumea subacvatica din marile sudului, am creat aceasta colecție de bijuterii ceramice, ce s-a concretizat ca o fuziune de forme și culori ce transpune într-o manieră proprie elemente ale florei și faunei acestui univers fascinant. Astfel, am creat aceste coliere, gândindu-ma la niște cupe de corali ce sunt fragmentate și apoi articulate asemeni membrelor unor crustacee. Glazurile folosite sunt în nuanțe strălucitoare și finisaje spectaculoase, specifice peisajului din adâncurile mărilor tropicale.